Pitiriazisul Versicolor

    Uite-asa pe nesimtite vacanta s-a cam terminat! Doar bronzul frumos asezat ne mai aminteste de mare. Dar vai…! Ce s-a intamplat? Cine isi permite sa-mi ameninte intr-un mod atat de obraznic pielea aramie? Cine altul decat pitiriazisul versicolor?!

  – Spune-mi, te rog, de ce tocmai eu sunt “beneficiarul”?

   Pitiriazisul versicolor este o micoza cutanata superficiala, benigna, relativ frecventa, produsa de levuri din genul Malassezia. Afectiunea e favorizata de umezeala, temperaturi ridicate, bai in lacuri, piscine, transpiratii abundente ( efort fizic stres, febrilitate, … ), imbracaminte sintetica, aplicarea in exces de topice liposolubile, determinism genetic 20% din cazuri, ( de aceea boala poate fi prezenta la mai multi membrii ai familiei ) sau imunodepresie si rareori contaminari interumane. Afectiunea este strict cutanata si se localizeaza cu predilectie in zonele bogate in glande sebacee, frecvent pe toracele anterior si posterior si pe radacina memberelor. Ocazional, apar pe scalp, ceafa, fata, gat. Acesta este motivul pentru care boala apare frecvent dupa pubertate cand glandele sebacee devin active.

   Pacientul este deranjat de aspectul estetic, care consta in pete rotund ovalare cu scuame fine, de culori variabile ( versicolor ), discret rosiatice, maronii sau albe. Culoarea alba se datoreaza rolului de ecran solar al scuamelor, care reduc bronzarea dar si unor procese oxidative care impiedica melanogeneza, adica formarea pigmentului pielii. Initial petele sunt isolate, dar se inmultesc si conflueaza ( se unesc ), formand placi de dimensiuni variate.

   Diagnosticul este pus usor de catre dermatolog prin examenul clinic, examenul cu lampa  WOOD. Tratamentul este antifungic, in majoritatea cazurilor acesta este local, dar pentru formele extinse si recurente este sistemic. De asemenea trebuie respectate anumite masuri de igiena cum ar fi utilizarea lenjeriei de bumbac, spalata la temperaturi ridicate, calcite pe dos, uscate pe dos afara, evitarea materialelor sintetice. Nu este interzisa expunerea la soare, nu exista interdictie in activitatile zilnice si nici nu se recomanda un anumit regim alimentar. In cazul pitiriazisului acromic ( alb ), repigmentarea se face dupa efectuarea tratamentului prin expunere UV. Recidivele sunt frecvente si pot fi prevenite prin utilizarea sampoanelor antimicotice. De asemenea recaderile scad cu varsta pentru ca scade si secretia de sebum. Este suficient tratamentul antifungic local si general si respectarea masurilor de igiena.